Istoricul Parohiei Tomești Deal

Istorie Decembrie 13, 2012

Tomeştiul este menţionat documentar, pentru prima dată,  în 15 mai 1584, în documentele ulterioare găsindu-l ca făcând parte din Ocolul Târgului Iaşilor. Astfel, în documentul de la 20 aprilie 1622 de la Ștefan Tomșa se face mențiunea ”Care sat a fost domnesc și se află în ocolul târgului Eși”. Numele vine de la ”poiana lui Toma”, ce era înconjurată de păduri şi situată la cca. 5 km de Iaşi, spre Est.

O biserică apare pomenită pe la 1770, când a fost incendiată de trimişii Porţii Otomane să strângă haraciul. Aceeaşi biserică a fost refăcută complet în 1868 şi după primul război mondial, însă a fost distrusă complet în al doilea război mondial. Biserica actuală a satului Tomești a fost construită din temelii între anii 1907-1936.

 

 

Datorită faptului că Tomeștiul se află în imediata vecinătate a orașului Iași, comuna s-a dezvoltat, astfel că s-a impus formarea de noi parohii prin arondarea  locuințelor construite. Ca urmare, a fost inființată în anul 2011 și Parohia ”Acoperământul Maicii Domnului”, Tomești Deal, având ca areal zona de pe platoul Tomești până la Podul Vătafului, aceasta fiind cea de a șaptea parohie a comunei Tomești. De la 1 iulie a fost numit ca preot paroh P.C. Pr. Luchian Nicolae Cătălin prin transfer de la Parohia ”Sf. Ioan Botezătorul”, Măcărești, cu însărcinarea expresă de a ridica un locaș de cult. Construcția Capelei parohiale a început în luna noiembrie 2011 pe un teren din apropierea Primăriei Tomești, pus la dispoziție de Consiliul Local Tomești condus de primarul Ștefan Timofte. Lucrările au fost continuate în 2012, ajungându-se aproape de finalizare. Între timp parohia a primit și o donație de teren pentru deschiderea unui cimitir, din partea domnului  Filioreanu Gheorghe.